You are here

Campanii de Informare si Comunicare

CAMPANII DE INFORMARE ȘI COMUNICARE

Fundatia Romtens implementeaza campanii de informare, educare, comunicare si constientizare pe diferite teme asociate sanatatii si promovarii unui stil de viata sanatatos, dar si legate de alte domenii precum securitate si sanatate in munca, wellbeing at work, .

Dintre aceste tipuri putem organiza urmatoarele tipuri de campanii:

  • Campanii de informare si educare legate de sanatate – legate de renuntarea la fumat, de consumul de alcool, de prevenire a depresiei si a stresului, de promovare a exercitiilor fizice, de nutritie si de alimentatie sanatoasa, etc.;

  • Campanii de Promovarea Sanatatii la Locul de Munca – legate de toate temele anterior mentionate in contextul locurilor de munca;

  • Campanii de Sanatate si Securitate in Munca – legate de teme precum factorii de risc profesional (fizici, chimic, biologici, ergonomici, etc.), nevoia organizarii de instruiri periodice in domeniu, etc.;

  • Caravane de Sanatate si Securitate in Munca;

  • Targuri de Sanatate;

In continuare va prezentam cateva dintre particularitatile catorva dintre cele mai specifice campanii pe care le-am organizat.

Campanii de Promovarea Sanatatii la Locul de Munca

In cadrul a proiectelor EWA, CPSLM, VPSLM precum si altele au fost organizate campanii de Promovarea Sanatatii la Locul de Munca in peste 120 de intreprinderi din Regiunea Centru (Sibiu, Alba, Brasov, Mures, Covasna si Harghita) si Regiunea Vest (Timis, Arad, Caras Severin si Hunedoara). Beneficiarii acestor campanii au fost peste 24.000 de angajati din cadrul interprinderilor participante; la campanii au participat IMM-uri si intreprinderi mari din diferite sectoare economice dar mai ales Sectorul industria auto si componente, Sectorul energie si Sectorul economic constructii de motoare.

Fiecare campanie a constat in planificarea, organizarea si evalaurea de sesiuni de informare si educare, fiecare sesiune a durat in medie 2 ore, fiecare angajat din fiecare companie a participat la cel putin 2 sesiuni. Fiecare sesiune a abordat o tema sau doua (in functie de dimensiunea acesteia) iar alegerea temelor a fost facuta de catre responsabilul cu SSM al intreprinderii, medical de medicina muncii care supravegheaza starea de sanatate a angajatilor respectivei companii, in colaborare cu expertii de promovarea sanatatii la locul de munca ai Fundatiei Romtens.

Temele cele mai solicitate au fost:

  • Fumat, Alimentatie sanatoassa / Nutritie, Igiena, Exercitii fizice, Alcool, Sanatatea reproducerii;

  • Stresul profesional;

  • Zgomotul la locul de munca, Ridicarea corecta de greutati, Ergonomie, Echipamente de protectie, Munca la videoterminale, Igiena individuala si colectiva la locul de munca;

Sesiunile din cadrul campaniei, au fost sustinute de medici de Medicina Muncii, Experti de Promovarea Sanatatii, Experti de Promovarea Sanatatii la Locul de Munca, etc.

Caravane de Sanatate si Securitate in Munca

In cadrul proiectelor PSCR si PSCR2 au fost organizate campanii de informare si educare pe teme din domeniul Securitatii si Sanatatii la locul de Munca (SSM) in randul angajatilor din intreprinderile situate in mediul rural.

Obiectivele acestor campanii de informare si educare au fost:

  • Creșterea nivelului de informare a managerilor și angajatilor din mediul rural, precum şi a producătorilor individuali şi a agricultorilor implicaţi în agricultura de subzistenţă, în ceea ce priveşte riscurile din sfera SSM implicate de diferitele activităţi specifice întreprinderilor care îşi derulează activităţile în mediul rural, prevăzute de Legea 319/2006;

  • Stimularea dezvoltarii unei culturi de prevenire a bolilor profesionale şi a accidentelor la locul de muncă , dar și îmbunătăţirea calităţii mediului de lucru, în rândul întreprinderilor din mediul rural.

Activităţile din cadrul Caravanelor SSM derulate în întreprinderi au constat în:

  • Susținerea de sesiuni de informare şi educare a angajatilor;

  • Derularea de scurte sesiuni de instruire şi consiliere în sfera SSM pentru personalul responsabil SSM din cadrul întreprinderii;

  • Diseminarea de materiale informative şi promoţionale.

Au fost organizate 19 Caravane locale de SSM, desfasurate in 19 comunitati rurale la care au participat peste 2000 de persoane:

  • Peste 1600 au provenit din peste 100 de intreprinderi din mediul rural

  • Un numar de 344 producatori individuali;

Sesiunile din cadrul caravanelor, au fost sustinute de experti cu pregatire in domeniul Medicina Muncii si SSM. Sesiunile organizate au abordat teme centrate pe prevenirea celor mai raspandite riscurile profesionale specifice pentru intreprinderile care isi desfasoara activitatea in mediul rural. Mai jos se regaseste o lista a acestora:

  • Riscuri legate de utilizarea substanțelor toxice;

  • Riscuri generate de utilizarea utilajelor agricole;

  • Riscuri provenite din lucrul în condiții de temperaturi extreme;

  • Riscuri datorate lucrului la înălţime;

  • Riscuri survenite din manipularea manuală a maselor;

  • Riscuri biologice;

  • Riscuri de alunecare;

  • Riscurile cele mai prevalente în piscicultura si apicultură.

Targuri de Sanatate

Acest concept de campanie a fost pentru prima data implementat de organizatia noastra incepand cu anul 2010.

Astfel in perioada 2010-2015 Fundatia Romtens a implementat proiectele „Dezvoltarea resurselor umane in 19 comunitati rurale din Regiunile Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia” (PSCR ) si „Dezvoltarea resurselor umane în comunități rurale” (PSCR2 ), ambele proiecte finantate prin programul POSDRU. In ambele proiecte organizatia noastra a orgnizat un numar total de aproximativ 70 de Targuri de Sanatate pentru 42 de comunitati rurale (comune).

Scopul unui “Targ de Sanatate” este de a promova un mod de viata sanatos si de a creste nivelul de constientizare al participantilor cu privire la importanta monitorizarii si mentinerii unei bune stari de sanatate in randul populatiei din mediul rural. In acest sens, Targurile de Sanatate includ in general o serie de activitati, precum:

  • Determinarea unor indicatori biometrici (inaltime, greutate etc.);

  • Efectuarea unor determinari biochimice rapide (glicemie, trigliceride si colesterol);

  • Realizarea unor consulturi de specialitate specifice (control oftalmologic, control ORL, etc.);

  • Diseminarea de materiale informative ce includ reguli de urmat pentru un stil de viata sanatos si pentru prevenirea unor boli si a complicatiilor acestora.

In general activităţile din cadrul unui Târg de Sănătate sunt desfăşurate, în regim de voluntariat, de medici de familie, asistenţi medicali şi specialişti în promovarea sănătăţii dar şi cu ajutorul unor voluntari fără pregătire medicală, dornici să se implice in activitati la nivelul comunitatilor din care fac parte.

In proiectele noastre pentru cele 70 de Targuri de Sanatate organízate am colaborat cu:

  • Peste 150 de voluntari;

  • Peste 40 de cadre medicale;

  • Peste 70 de persoane implicate în activităţi de promovare a sănătăţii (ONG-uri, medici rezidenţi, consilieri psihologici, medici stomatologi, studenţi la medicină, profesori);

Principalii beneficiari ai acestor campanii au fost locuitorii a 42 comune din Regiunile de dezvoltare: Centru, Sud-Muntenia, Sud-Est:

  • Peste 10000 de participanţi din mediul rural;

  • Dintre care 500 de copii;

A fost distribuite materiale informative:

  • Peste 10.000 de pachete promoţionale distribuite (tricouri, şepci, umbrele, mingiuţe anti-stress)
  • Peste 18.000 materiale informative (pliante şi fluturaşi) care abordau diferite probleme de sanatate des intalnite: tensiune si hipertensiune arteriala, bolile cadriovasculare, diabet, alimentatie nesanatoasa, fumat, alcool, etc.

 

Pentru a obtine o oferta personalizata pentru o Campanie de Informare si Educare va rugam contactati-ne la adresa office@romtens.ro.

Stiri din categoria "Campanii de Informare si Comunicare"